Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan
vorbise despre aceasta Taina, cand reprodusese, indata dupa inmultirea
painilor, cuvantarea Mantuitorului despre "painea vietii", adica
despre impartasirea credinciosilor cu insusi Trupul si Sangele Sau (Ioan 6,
48), asa incat si pentru acest motiv nu mai avea nevoie sa revina asupra unui
subiect atat de cunoscut. In completarea Evanghelistilor sinoptici, el noteaza
asadar doar faptul ca Mantuitorul, ramas numai cu cei unsprezece Apostoli dupa
plecarea tradatorului, respira usurat, ca dupa eliberarea de o povara
apasatoare si zice: "Acum s-a proslavit Fiul Omului si Dumnezeu s-a
proslavit in El. Daca s-a proslavit Dumnezeu in El, si Dumnezeu il va proslavi
pe El in Sine si indata il va proslavi" (Ioan 13, 31-32). Prin aceste
cuvinte, Mantuitorul face aluzie la moartea Sa pe Cruce, la inviere si la
inaltare si incepe sa-i pregateasca pe ucenici pentru clipa despartirii.
Instituirea Sfintei Euharistii este descrisa aproape cu aceleasi cuvinte si de
catre Evanghelistii sinoptici si de catre Sf. Apostol
Pavel: "Deci mancand ei, a luat Iisus painea si multumind, a frant si a
dat Ucenicilor zicand: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Si luand paharul
si multumind, le-a dat zicand: Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele
Meu, al Legii celei noi, care pentru voi se varsa, spre iertarea
pacatelor" (Matei 26, 26-28) si Sf. Pavel (I Cor. 11, 24) ne informeaza ca
Domnul, indata dupa cuvintele de instituire a Sfintei Euharistii, a adaugat:
"Aceasta s-o faceti spre pomenirea Mea". Cuvintele biblice despre
instituirea Sf. Euharistii constituesc prin urmare un document istoric
original, inzestrat cu puterea unei marturii directe, obiective si sincere
despre origina si intelesul acestei Sfinte Taine. Aceste cuvinte ne arata ca,
la Cina cea de Taina, Domnul a prefacut cu adevarat painea dospita (artos) in
insusi Trupul Sau, iar vinul in insusi Sangele Sau, rostind pentru fiecare o
rugaciune speciala si impartasind apoi cu fiecare pe ucenici. In noaptea cand a
fost prins - deci cu o zi inainte de Pastile iudaic - Domnul a instituit asadar
o adevarata Sfanta si dumnezeiasca Taina, oferind credinciosilor un nou si
supranatural mijloc de comuniune cu El.
ARESTATEA
DOMNULUI
Arestarea lui Iisus se
face in toiul noptii, in gradina Ghetsimani, si este condusa de Iuda
Iscarioteanul. Dupa ce parasise sala Cinei, Iuda luase contact cu Caiafa, cu
arhiereii, cu carturarii si cu batranii poporului si stabilisera arestarea
Mantuitorului chiar in acea noapte. Acestia i-au pus la dispozitie o parte din
garda templului, care era alcatuita din leviti. Ei au obtinut si o ceata de
soldati romani din garnizoana locala, care, stationa chiar in vecinatatea
templului, in fortareata Antonia si care sta sub comanda suprema a lui Pilat,
procuratorul Iudeii, de curand sosit in Ierusalim. Cu ei se unesc servitorii
sinedristilor si pornesc spre Ghetsimani, purtand sulite, faclii si felinare.
Nu lipseau, desigur, nici cativa membri ai sinedriuiui, care aveau mandatul sa
incurajeze pe ostasi si sa asigure reusita planului. Cei mai multi, si in
deosebi soldatii romani, nu vazusera niciodata pe Iisus. Ca sa-L poata
identifica, Iuda le da concursul printr-un consemn: cand se apropie de Domnul,
vine la El, il saruta si-I spune cu glas tare: "Bucura-Te,
Invatatorale!" (Matei 26, 49).Tradarea este acum
un fapt consumat si se arata in toata oribila ei ticalosie. Dar Domnul incearca din nou sa
smulga pe Iuda din ghiarele pierzarii si-l cheama macar acum, in ceasul din
urma, la pocainta, zicandu-i cu o parinteasca mustrare: "Prietene, pentru
ce ai venit?" (Matei 26, 50) si: "Iuda, cu sarutare vinzi tu pe Fiul
Omului?" (Luca 22, 48). Iar Sf. Evanghelist Ioan arata ca Domnul, ca sa-si
arate Dumnezeirea, savarseste o minune: face pe soldati sa cada cu fetele la
pamant (18, 4-6). El este deci stapan pe destinul Sau si, daca ar voi, ar putea
scapa si acum din mainile pacatosilor (Ioan 8, 59.Sosise insa vremea implinirii
misiunii Sale. De aceea. se preda de buna voie, lasand pe ostasi sa se apropie
de El si sa-L aresteze. Cel dintai care se grabeste sa-L lege este Malhus,
sluga lui Caiafa. Indignat, Petru scoate sabia si-l loveste, taindu-i o ureche.
Iisus insa nu ingaduie ucenicilor folosirea violentei. El vindeca urechea lui
Malhus si spune lui Petru: "intoarce sabia la locul ei, ca toti cei ce
scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26, 52).Apoi Domnul spune lui
Petru, in auzul tuturor: "Au ti se pare ca n-as putea ruga pe Tatal Meu
sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor
implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie?" (Matei 26, 52-53). Iar
ostasilor si celor de fata, dupa ce le porunceste cu autoritate sa-i lase in
pace pe ucenici (Ioan 18, 8), le spune cu indignare: "Ca la un talhar ati
iesit cu sabii si cu sulite sa Ma prindeti! In fiecare zi sedeam in templu si
nu M-ati prins. Dar toate acestea s-au facut ca sa se plineasca Scripturile
Proorocilor. Atunci toti ucenicii, lasandu-L, au fugit. Iar ei, prinzand pe
Iisus, L-au dus la arhiereul Caiafa, unde erau adunati carturarii si
batranii" (Matei 26, 55-57). In felul acesta, Domnul insusi asigura
libertatea ucenicilor, care sunt lasati sa plece (Ioan 17, 12). El ramane
singur. Numai un tanar il urmeaza de aproape, ca sa afle unde-L vor duce, dar
ostasii il pun pe fuga (Marcu 14, 51-52). Dupa o veche traditie rasariteana,
acest tanar este insusi Sf. Ioan Marcu, fiul Mariei din Ierusalim, in casa
careia se praznuise Cina cea de Taina, adica acela care va deveni mai tarziu
ucenicul Sfantului Apostol Pavel, colaboratorul Sf. Petru si autorul
Evangheliei a doua. Procesul Mantuitorului este istorisit de catre toti
Evanghelistii si se imparte in doua. El este la inceput religios, inaintea
sinedriului iudaic si dupa aceea
politic, inaintea lui Pontiu Pilat si, in parte, inaintea lui Irod Antipa
(Matei. 26, 2-26; Marcu 15, 2-15; Luca: 23, 1-25; Ioan 18, 28-).Sf. Ioan ne
informeaza ca Domnul, dupa arestare, a fost condus mai intai in casa lui Ana,
socrul lui Caiafa, situata in apropiere de Muntele Maslinilor. Ana avea aici o
casa rustica si o ferma in care crestea si vindea porumbei pentru jertfele
oferite templului de oamenii mai nevoiasi. El pierduse de cincisprezece ani
scaunul de presedinte al sinedriului iudaic, dar se bucura inca de o mare putere
si influenta. Dupa indepartarea sa din postul de mare preot al iudeilor,
reusise sa transmita aceasta functiune fiului sau Eleazar si apoi ginerelui sau
Caiafa. Dupa Caiafa, care paraseste postul de mare preot la cativa ani de la
rastignirea Mantuitorului , Ana izbuteste sa impuna numirea ca arhierei a inca
patru dintre fiii sai: Ionathan , Teofil , Mathias si Ana cel Tanar. Caiafa locuia cu el,
intr-un apartament situat in acelasi imobil. Aici se strange in graba
sinedriul, pentru a scrie cea mai trista pagina din istoria omenirii corupte de
pacat.
RASTIGNIREA
DOMNULUI
Acesta este cel mai insemnat moment din
activitatea mesianica a lui Iisus Hristos. Ea constitue jertfa suprema prin
care Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat ia asupra Sa pacatele lumii si impaca pe om
cu Creatorul. Crucea era cel mai crud instrument de tortura si de pedeapsa in
lumea veche. Din aceasta cauza, romanii o rezervasera numai rebelilor si
sclavilor. Iudeii o considerau un adevarat blestem dumnezeiesc (Deut. 11, 23) o
adevarata sminteala, un scandal (I Cor. 1, 23). Rastignirea era precedata, din
oficiu, de flagelare, adica de o crunta biciuire, care ranea pana la
desfigurare trupul condamnatilor. Se foloseau, in acest scop, manunchi de bice
prevazute cu noduri, cu bucati de lemn, de os sau chiar
de metal
(flagellum, flagrum), care raneau profund tesuturile si provocau hemoragii
puternice. Adesea victimele sucombau sub loviturile lor, sau mureau dupa aceea
din cauza ranilor provocate de ele. Legea mozaica, ceva mai umanitara decat
legile popoarelor pagane, interzicea a se aplica cuiva mai mult de patruzeci de
lovituri, ca sa nu se depaseasca cumva acest numar, se dadeau, in practica,
numai treizeci si noua. La Romani, numarul loviturilor depindea de cruzimea si
bunul plac al calailor. Dupa flagelare, osanditii erau siliti sa-si duca
singuri crucea pana la locul rastignirii. Supliciul crucii era socotit pedeapsa
exemplara. El trebuia sa inspaimante pe toti aceia care s-ar mai fi putut gandi
sa calce legile romane. De aceea se alegeau intotdeauna, pentru rastignire,
locurile cele mai frecventate si zilele de targ sau de sarbatoare. Vina celor
condamnati se scria pe o tablita, spre a fi purtata de ei si spre a se atasa
apoi pe cruce. Ea era strigata de un aprod tot timpul lugubrului cortegiu, spre
a fi auzita de multimi. Dupa legea romana, nu era ingaduita inmormantarea celor
rastigniti. Dupa legea mozaica, ei trebuiau neaparat ingropati indata ce se
constata ca au murit si in cursul aceleiasi zile. In Palestina, romanii respectau
obiceiurile locale, care aveau si caracter religios. Rastignitii erau fixati
pe, cruce cu ajutorul cuielor, cate unul
pentru fiecare mana si pentru fiecare picior. Adesea, amandoua picioarele erau
prinse de lemn cu acelasi cui. Pentru sustinerea greutatii trupului, partea
verticala a crucii era prevazuta uneori cu un suport special sau cu un calus
care consta dintr-un cui mai mare, infipt in asa fel, incat sa vina intre
coapsele victimei. Mantuitorul a fost rastignit in locul numit Golgota, cuvant
ebraic insemnand "Capatana". Golgota era o inaltime calcaroasa, care
semana, de la distanta, cu o teasta. Era situata in afara cetatii, in partea de
Nord-Vest a orasului, la o distanta de cateva sute de metri. Se ajungea acolo
iesindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria si
Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa si Betleem. O legenda pioasa ne spune ca
in locul Rastignirii Mantuitorului salasluiau osemintele stramosului nostru
Adam si ca Crucea s-a infipt tocmai acolo unde statuse candva craniul primului
om. Aceasta legenda vrea sa ilustreze adevarul dogmatic ca Iisus Hristos
Mantuitorul nostru a sters, prin Cruce,
osanda lui Adam. Sf. Evanghelist Matei descrie Rastignirea Mantuitorului astfel: "Si
venind la locul numit Golgota, care insemneaza locul Capatanii, I-au dat sa bea otet amestecat cu fiere; si
gustand, n-a vrut sa bea. Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui,
aruncand sorti, ca sa se implineasca ceea ce s-a zis de Proorocul: Impartit-au
hainele Mele lorusi si pentru camasa Mea au aruncat sorti. Si sezand, il pazeau
acolo. Si I-au pus deasupra capului vina Lui scrisa: Acesta este Iisus
imparatul Iudeilor. Atunci au rastignit impreuna cu El doi talhari, unul de-a
dreapta si unul de-a stanga. Iar cei ce treceau huleau, clatinandu-si capetele
si zicand: "Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti,
mantuieste-te pe Tine insuti! De esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe
cruce! Asemenea si mai marii preotilor, batjocorindu-L impreuna cu carturarii
si cu batranii si cu fariseii, ziceau: pe altii a mantuit dar pe El nu se poate
mantui? De este imparatul lui Israel, coboara-te de pe cruce, si vom crede in
El. Nadajduia in Dumnezeu. Sa-l scape acum, daca il vrea, caci a zis: Fiul lui
Dumnezeu sunt. Ultimele clipe ale Mantuitorului pe cruce sunt aratate de Sf.
Matei prin cuvintele: "Iar de la al saselea ceas, intuneric s-a facut
peste tot pamantul pana la al noualea ceas. Iar in al noualea ceas a strigat
Iisus cu glas mare, zicand: Eli, eli, lamma sabahtani!, adica: Dumnezeul Meu,
Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? Iar unii din cei ce stau acolo, ziceau: Pe
Ilie il striga acesta. Si indata alergand unul dintre ei si luand un burete,
l-a inmuiat in otet si punandu-l intr- o trestie, I-a dat sa bea. Iar ceilalti
ziceau: Lasa sa vedem, veni-va Ilie sa-L mantuiasca? Iar Iisus iarasi strigand
cu glas mare, si-a dat duhul" (27, 45-50). Ultimele Sale clipe, mai grele,
sunt insotite de semne supranaturale. Evanghelistii ne informeaza ca, timp de
trei ore, cat au durat chinurile lui Iisus pe Cruce, s-a facut intuneric peste
tot pamantul acela, adica in Ierusalim, in Iudeia si in toate tinuturile
palestiniene locuite de ucigasii lui Mesia. Fenomenul fusese prezis in Vechiul
Testament (Amos 8, 9). El era un semn special voit de Dumnezeu pentru aratarea
puterii Sale si pentru mustrarea orbirii sufletesti a acelora care au rastignit
pe Fiui Sau. Evanghelistii ne informeaza ca, in clipa cand Mantuitorul si-a dat
duhul, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au
deschis, trupurile multor drepti din Ierusalim au inviat si catapeteasma
templului s-a rupt in doua. De aceea, Sf. Matei le descrie astfel: "Si
iata, catapeteasma Templului s-a rupt in doua, de sus pana jos, si pamantul s-a
cutremurat si pietrele s-au despicat si mormintele s-au deschis si multe
trupuri de sfinti adormiti s-au sculat; si iesind din morminte, dupa invierea
Iui, au venit in sfanta cetate si s-au aratat multora. Iar sutasul si cei ce
impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele ce s-au facut, s-au
infricosat foarte, zicand: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!"
INVIEREA DOMNULUI
La miezul noptii,
pe cand strajerii pazeau mormantul, pamantul s-a cutremurat si un inger s-a
pogorat si a rasturnat piatra de pe mormant. Ostasii vazand acestea, s-au
inspaimantat si au fugit, numai dupa aceea s-a petrecut venirea femeilor
mironosite la mormant, sambata dupa miezul noptii, aproape de revarsatul
zorilor. Invierea a cunoscut-o intai
Maica Domnului, care, dupa cum graieste Evanghelia de la Matei, sedea la
mormant impreuna cu Maria Magdalena. Dar spre a nu arunca indoiala asupra
Invierii, din pricina dragostei de mama pentru Fiul sau, de aceea zic
Evanghelistii ca Domnul S-a aratat mai intai Mariei Magdalena. Maria Magdalena
cand a venit la mormant a vazut doi ingeri stralucind de lumina, care,
certand-o oarecum, i-au grait: “ Femeie, ce plangi? Pe,cine cauti? Pe Cel
rastignit? S-a sculat, nu este aici.” Iar aceea intorcandu-se inapoi a vazut pe Hristos stand si parandu-i-se ca
El este gradinarul, I-a zis: “Doamne daca
Tu L-ai luat pe El spune unde
L-ai pus, si eu il voi lua pe Dansul.”
Si cautand ea din nou catre ingeri, Mantuitorul a grait Magdalenei: “ Marie
“, iar ea intelegand dulcele si cunoscutul glas al lui Hristos, voia sa se
atinga de El. Dar El a zis:”Nu te atinge de Mine, ca inca nu M-am suit la Tatal
Meu, ci mergi la ucenicii Mei si vesteste-le cele ce ai vazut si auzit”
Apostolii au venit la mormant si Petru, numai plecandu-se la mormant, s-a
intors inapoi, dar Ioan, fratele sau a intrat inauntru, a privit cu
de-amanuntul si a pipait giulgiul si marama capului (Luca 24,12). In seara
acelei zile, ucenicii fiind adunati laolalta de frica iudeilor si usile fiind
incuiate, a intrat Iisus la dansii, ca era cu trup nestricacios, si ca de
obicei le-a vestit lor: ”Pace voua”. Iar ei vazandu-L pe Domnul inviat, s-au
bucurat peste masura de mult si au primit, prin suflare mai desavarsita
lucrarea Preasfantului Duh. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu