-Despre
Spovedanie-
ROLUL DUHOVNICULUI
Pentru a ne putea
spovedi, avem nevoie de un duhovnic. Duhovnicul trebuie ales din motive
duhovnicesti, pentru ca astfel spovedania sa aiba roade bune in inima
credinciosului. El nu este doar un simplu savarsitor al acestei Taine.
Duhovnicul trebuie sa fie si doctorul nostru sufletesc si, cu cat ne cunoaste
mai bine, cu atat ne poate ajuta mai mult. El ne este martor si insotitor al
celui ce se spovedeste, caci, in rugaciunea de dezlegare se mai spune: “Iar eu, nevrednicul Sau
slujitor, prin puterea ce mi-a fost data, te iert si te dezleg…”.
In scaunul de spovedanie, duhovnicul trebuie sa fie pe rand parinte, medic,
invatator si judecator, dar aceste calitati trebuie imbinate cu dreapta
socoteala. Ca parinte, el trebuie sa incurajeze spovedania, pentru ca aceasta
sa fie sincera si facuta cu gand de pocainta. Ca medic, are ca mijloace de vindecare
sfaturi duhovnicesti sau canoanele de
pocainta. Ca invatator, are datoria de a-l educa pe credincios, de a-l invata
despre adevarurile de credinta. Iar ca judecator, el rosteste sentinta de
dezlegare, de iertare a pacatelor.
CAND, UNDE, CUM, DE CE TREBUIE
SA NE SPOVEDIM
Toti credinciosii trebuie
sa se spovedeasca, fiindca nu exista nimeni care sa nu savarseasca, zilnic, un
pacat cat de mic. In special cei bolnavi trebuie sa se ingrijeasca sa se
spovedeasca si sa se impartaseasca. Dar si cei ce sunt sanatosi nu trebuie sa
amane acest lucru, caci nu stim nici ziua, nici ceasul cand se va lua de la noi
sufletul nostru. De altfel, spovedania nu este legata de niste termene fixe de
timp. Este adevarat ca Biserica indeamna sa ne spovedim in cele patru posturi
de patru ori. Macar! Putem merge la preotul duhovnic ori de cate ori simtim
nevoia de a ne usura sufletele de pacatele savarsite. Si din acest motiv este
bine sa gasim un duhovnic care sa ne fie mereu aproape, pentru a-l putea
cerceta oricand, chiar si pentru un sfat. Spovedania se face de regula in
Biserica, in fata sau in apropierea icoanei Mantuitorului. Cei bolnavi sau care
nu pot veni la biserica pot fi spovediti si acasa. Insa, indiferent de timpul
sau locul in care se savarseste, spovedania trebuie sa fie cat mai completa, sa
fie sincera, facuta de bunavoie, cu sentiment de pocainta. Nu in ultimul rand,
ea trebuie sa fie secreta, fara alti martori decat preotul, penitentul si
Hristos cel nevazut. Spovedania inseamna in primul rand a ne indeparta de toate
pacatele savarsite, imbracand haina cea noua a virtutilor crestine. Spovedania
este cea care ne trece puntea de la starea de pacat si osanda la cea de har
mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, spre mantuire, ne sporeste
evlavia, credinta, dragostea fata de Dumnezeu. Dupa spovedanie, sufletul se
simte din nou curat, ca un nou nascut, impacat cu sine. Dar spovedania este si
un act de curaj. Viata crestina autentica presupune implinirea poruncilor dumnezeiesti.
Nu intotdeauna suntem insa capabili de a face acest lucru,deoarece ne lipseste
fie curajul, fie vointa. Totusi, nu trebuie sa uitam ca, daca am gresit,
trebuie sa ne asumam greselile, sa ne ridicam, sa mergem mai departe. Caci
viata crestinului este o alternanta de vai si dealuri, de infrangeri si
biruinte. Daca nu ne rusinam de noi in momentul savarsirii pacatului, nu
trebuie sa ne rusinam nici cand le marturisim. De fapt, trebuie sa avem acea
rusine binefacatoare, care ne indeamna nu sa nu marturisim pacatul, ci sa il
marturisim cu umilinta. In acest caz, putem spune ca rusinea este direct
proportionala cu intensitatea pocaintei noastre. Punand inceput bun prin
pocainta, noi ne apropiem din nou de comunitatea din care am iesit singuri, ne
apropiem de Hristos, care ne asteapta in primul rand in Sfanta Impartasanie.
Caci curatindu-ne si primind iertarea pacatelor in urma spovedaniei, suntem
indreptatiti sa ne unim cu Hristos.
CATEVA SFATURI PENTRU
SPOVEDANIE
La spovedanie nu trebuie
sa repetam acele pacate pe care le-am mai marturisit si de care am fost
dezlegati, daca nu le-am mai savarsit. Altfel, este ca si cum nu am avea
incredere in puterea Tainei ce se savarseste prin spovedanie. In timpul
spovedaniei nu trebuie sa ne amintim de alte persoane care se aflau in
apropierea noastra in momentul savarsirii pacatelor. Intreaga atentie trebuie
sa fie indreptata spre noi insine. Trebuie sa ne osandim doar pe noi
insine.Sfintii Parinti indeamna sa nu spunem pacatele in cele mai mici amanunte,
ci sa le prezentam cat mai clar, explicit si pe scurt. Asta pentru ca nu cumva
luand pe fiecare in parte sa dam prilej de sminteala atat sufletului nostru,
cat si duhovnicului. Marturisindu-ne pacatele, trebuie sa ne caim in mod sincer
de ele, sa le spalam in baia lacrimilor. Din acest motiv este numita spovedania
botezul lacrimilor. Caci nu trebuie sa fim impietriti la inima, ci, dimpotriva,
sa ne marturisim cu multa umilinta si dorinta de indreptare. Si, nu in ultimul
rand, nu trebuie sa insiram toate maruntisurile, pentru a nu scapa din vedere
ceea ce este cel mai important. Sa nu uitam sa ne marturisim cele mai mari
pacate. Acestea pot fi neiubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, necredinta in
harul mantuitor, staruinta in mandrie si slava desarta. In aceste pacate sta
toata rautatea si stricaciunea sufleteasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu